Afacerile "la cheie" descuie economia românească

Din ce în ce mai multe companii româneşti înţeleg fie avantajele pe care le ai dacă acţionezi sub umbrela unei mărci cunoscute, fie pe cele aduse de extinderea propriei mărci pe banii altora.

Vi s-a întâmplat, cu siguranţă, să intraţi într-un restaurant McDonald’s, într-un magazin Kenvelo, Germanos sau Diverta ori într-o benzinărie Rompetrol, MOL sau LukOil şi în oraşul în care locuiţi, şi în altă localitate din ţară. Aţi găsit o atmosferă familiară: aceleaşi culori, aceleaşi logo-uri, aceleaşi produse, chiar şi aceleaşi preţuri. Desigur că nu v-a trecut niciodată prin gând că, deşi este vorba de aceeaşi marcă, proprietarii afacerii similare din, să zicem, Oradea sunt cu totul alţii decât cei din Iaşi sau Constanţa. Unii ar putea fi chiar deţinătorii de drept ai mărcii, iar alţii - doar cei care plătesc pentru a o utiliza. Doar că un simplu client nu-şi va da seama niciodată de aceste diferenţe şi acesta este unul dintre marile atuuri ale sistemului de franciză.

Apărut în Statele Unite acum peste 150 de ani, când inventatorul maşinilor de cusut Singer a încercat să-şi extindă reţeaua de distribuţie apelând la alţi oameni de afaceri, şi perfecţionat de Western Union, deţinătoarea reţelei de telegraf, sau de compania Coca-Cola, sistemul a început să cunoască gloria în perioada interbelică (lanţul de hoteluri Howard Johnson este unul din cele mai celebre exemple) şi mai ales după Al Doilea Război Mondial, mai întâi tot peste Ocean şi, în scurt timp
, în întreaga lume civilizată.

În România, primele francize „adevărate“ au apărut în ultimul deceniu al secolului trecut, în domeniul fast-food-urilor (McDonald’s, KFC şi Pizza Hut), însă boom-ul a avut loc după 2000. În 2002, potrivit datelor furnizate de CHR Consulting, erau deja 96 de francizori pe piaţa locală (în marea lor majoritate companii occidentale), în 2003, numărul lor crescuse la 126, iar la sfârşitul lui 2004, se ajunsese deja la 171, din care 43 de mărci americane, 35 româneşti, 21 italieneşti şi 18 franţuzeşti. Acestea aveau 1.050 de unităţi proprii şi francizate (300 aparţineau patiseriilor Fornetti, distribuitorul de automate de cafea Alois Dallmayr Kaffe avea 117 parteneri, iar Germanos avea 75 de magazine).

În numai doi ani, dimensiunile şi structura pieţei locale a francizelor s-a modificat radical. Astfel, la sfârşitul lui 2006, existau 282 de mărci francizabile (cu 61% mai mult), iar numărul unităţilor proprii şi francizate ajunsese la 1.284 (cu 22% mai mult decât în 2004). La capitolul branduri, românii au luat pentru prima dată conducerea (cu 76 de francizori, faţă de 47 proveniţi din SUA, 28 din Franţa şi 27 din Italia). La mare distanţă urmează Germania (11 mărci), Marea Britanie şi Spania (cu câte opt) şi Grecia (cu şapte branduri).

În ceea ce priveşte domeniile de activitate ale francizorilor activi pe piaţa autohtonă, mărcile din domeniul serviciilor erau cele mai numeroase (162, din care 17 branduri de fast-food şi câte şapte de beauty saloon şi patiserie), urmate de cele din distribuţie/retail (114 - 30 de branduri de modă feminină, zece branduri sport etc.) şi de cele din industrie (şase - producţie de băuturi alcoolice şi răcoritoare sau de materiale de construcţii).

Primul an în UE, profitabil pentru francize

Pentru 2007, se anticipează continuarea creşterii vertiginoase din 2005-2006. „Estimăm că la sfârşitul acestui an vor exista cam 370-390 de mărci francizate în România, iar numărul lor de parteneri va evolua de la circa 900, cât erau la sfârşitul lui 2006, la circa 1.100. În plus
, putem prognoza o creştere cu circa 50% a cifrei de afaceri a reţelelor de franciză, de la circa un miliard de euro anul trecut la aproximativ 1,5 miliarde de euro“, a declarat Răzvan Blid, directorul companiei CHR Consulting.

Printre mărcile care ar putea să intre pe piaţă sau care chiar o vor face în curând se numără unele foarte cunoscute, ca Starbuck’s (cafenele), Taco Bell sau Burger King (fast-food-uri), Ikea (mobilier), Cartridge World (reumplere cartuşe de imprimantă) sau Coldwell Banker şi Re/Max (imobiliare). De asemenea, afaceri româneşti, ca Euro GSM (distribuitor de telefoane mobile), GETT’S (saloane de coafură şi înfrumuseţare), Silvian (cofetărie) sau Medicis (activitate în domeniul medical) şi-au anunţat intenţiile de a se lansa ca francizori în acest an.

De asemenea, ar trebui să aibă loc o extindere a francizelor în provincie. Nu mai puţin de 94% din francizele existente pe piaţă au început să funcţioneze întâi în Bucureşti, lucru perfect explicabil prin numărul mare de potenţiali consumatori (peste două milioane numai în oraşul propriu-zis, plus alte sute de mii de vizitatori şi locuitori ai zonelor limitrofe) şi prin nivelul de trai mai ridicat decât în restul ţării. Problema este că numai o treime din conceptele de franciză demarate în Capitală au depăşit, până în prezent, graniţele metropolei. Însă creşterea economică continuă ar putea face ca afaceri ce deocamdată au fost abordate numai pe malurile Dâmboviţei să trezească interes şi printre întreprinzătorii de pe Bega, Someş sau Bahlui.

Se înmulţesc mărcile

«Estimăm că la sfârşitul acestui an vor exista cam 370-390 de mărci francizate în România, iar numărul lor de parteneri va evolua de la circa 900, cât erau la sfârşitul lui 2006, la circa 1.100.»

Răzvan Blid, directorul companiei CHR Consulting

De la cafenea la hipermarket, sistemul e acelaşi
Indiferent de dimensiunile afacerii, dacă respecţi regulile, şansele de reuşită sunt mari

Cum e cel mai bine să îţi desfăşori activitatea – ca francizor sau ca francizat? Ambele posturi au avantaje şi dezavantaje, însă nu exclud nici una posibilitatea de a obţine profituri serioase.

„Prima franciză am obţinut-o în 2001, de la Rompetrol, pentru staţia de combustibili pe care o deţineam pe DN2, la Oreavu. Ei au venit la noi, ne-au propus şi, după o scurtă perioadă de gândire, am acceptat. Am fost printre primele staţii Rompetrol din ţară, dar nu am regretat niciodată pasul făcut“, povesteşte Gica Holban, din Râmnicu Sărat. Din contră, continuă ea, „sistemul ne-a plăcut, astfel încât am fost anul trecut la târgul de francize şi am început negocierile pentru deschiderea unei pizzerii cu firma Bella Italia.“ După ce a fost la Brăila, pentru a vedea pizzeria cu această marcă deja existentă, doamna Holban a decis să intre într-o reţea ce va număra în luna mai a acestui an şapte unităţi. Pe lângă cea pe care a deschis-o în septembrie 2006 la Râmnicu Sărat şi pe lângă „pizzeria-mamă“ de pe malurile Dunării, mai există sau sunt în curs de amenajare restaurante sub marca Bella Italia la Găeşti, Petroşani, Galaţi, Sfântu Gheorghe şi Bucureşti. „E mai uşor aşa. Practic, în loc să începi de la zero, începi afacerea de la jumătate – personalul ne-a fost instruit de ei, reţetele sunt ale lor, ne-au furnizat echipamente şi aşa mai departe“, explică Gica Holban.

Satisfacţie de ambele părţi

Nu numai francizaţii se declară mulţumiţi de avantajele pe care le conferă această postură, ci şi de cealaltă parte a „baricadei“ poate fi perceput un sentiment de satisfacţie. „Avem două locaţii deschise în acest sistem, ambele în Capitală, la Dorobanţi şi la Universitate, şi anul acesta vom deschide încă cel puţin două, de data aceasta în ţară. Discuţii purtăm cu mai multe persoane, însă încercăm să evităm investiţiile care ar putea afecta unităţile noastre deja funcţionale“, afirmă Tudor Niculescu, patronul lanţului de cafenele Turabo Café. El explică cum funcţionează conceptul propriu de franciză: francizaţii trebuie să găsească spaţiile, pentru care Turabo îşi dă OK-ul, apoi să aibă 100.000-115.000 de euro de investit în decorarea şi dotarea cafenelelor şi în taxele de intrare în reţea şi să fie de acord cu regulile, inclusiv cu cea privind redevenţa de 5% din cifra de afaceri lunară; în schimb, reţeaua le face training, le oferă softuri şi îi aprovizionează cu aparatură şi marfă.
Ca şi Turabo Café, saloanele de manichiură Perfect Nails sunt o marcă 100% românească. „Am început în Bucureşti, am avut succes şi ne-am gândit să ne extindem şi în provincie. Am descoperit acolo o cerere mai mare decât ne aşteptam şi oameni dornici să lucreze sub brandul nostru, aşa că am devenit francizori“, declară managerul general al firmei, Raluca Popescu. În prezent, compania are patru saloane proprii şi patru în franciză (la Constanţa, Braşov, Piteşti şi Ploieşti), o a cincea locaţie urmând să se deschidă în martie la Timişoara, şi îşi doreşte să ajungă cât mai curând în toate oraşele mari din ţară. În schimbul redevenţei de 100 de euro pe lună pentru fiecare măsuţă, francizaţii beneficiază de training şi de reduceri la produsele pentru care Perfect Nails este unic importator în România.